Ecou

As urla in clar de luna
Dorul ce ti-l port.
Prea banal, nimic subtil din noul val?!

Prea clar vad totul acum.
De-as putea sa ma deschid...
Imi zic mai bine strig,
de pe stanca,
iubirea mea
acum.

Ma arunc in gol
fara mine
Sunt tot aici
sa stii,
regasire dupa multe veacuri...

Sa devin una cu tot
cu tine, cu voi si cu mine.
Simt ca te pierd din nou, odata cu al meu ecou.

Poate ca dorinta este un obiect indispensabil.

Karma imi da o lectie.

Irefutabil.

Apa raului curgea lin

Apa raului curgea lin,
Lumina sclipea fin,
Un nufar umbri
Sunetul sau viu.
Amintirea raului ce se prelinge subtil,
prin minte in suflet.
Apa raului curgea tiptil...

Amintirea sa, oglindirea de argint.
In inima mea se aprind flacarui albastrui,
Lumina lunii vii
pe stanci reci si gri.

Presimt cum izvorul iubirii tasneste la viata,
Apa pura ca de gheata.

Alegorie

Grotesc?!
Nu! Omenesc!
Materia mea e doar proiectia a ceea ce stiu.
Imi inchipui ingeri si demoni din nevoia de a-mi umili fiinta.
Din aceasi nevoie de a gasi raspunsul cautarilor mele.
Searbade de vreun rost,
Talismanele imi sunt de prisos.
Desi nevoia de ele ma scarbeste pina la dependenta.
Ce bizar! cum ii aud inima batand din gaura neagra a mintii.
Imi mai simt doar ecolul ca pe o vibratie, joasa, neinteleasa.
Ce e sunetul acesta?
Unda sonora nascatoare de viata!
Stramosii mei au trecutul,
Prin prezenta lor de spirit,
Ma destainui lor,
Le strig cu furie despre prezentul meu inexistent!